Andreea Mantea vorbește despre nuntă, despre dragoste, despre copilul ei, despre locurile de care a prins drag prin călătoriile sale și despre cum își pregătește cămara pentru iarnă, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea.

Bruneta ne-a mărturisit că-i plac tradițiile de pe la sat, cu care s-a familiarizat de când prezintă “Se strigă darul”, dar ea nu le va respecta când se va mărita, pentru că visează la o ceremonie complet diferită de cele la care a asistat până acum. Frumoasa vedetă de la Kanal D știe cum trebuie să fie nunta perfectă.

Întrebată de reporterii Libertatea dacă a prins vreodată buchetul, Andreea a spus că:

A fost o tradiție foarte interesantă! Buchetul nu a fost aruncat, ci a fost închis într-o colivie; colivia, la rândul ei, a fost ferecată cu un lacăt pentru care s-au cumpărat mai multe chei. Însă doar una se potrivea la acel lacăt. Cheile, deloc puține, au fost împărțite la domnișoarele de onoare. Iar eu, cu ochii închiși, am nimerit-o chiar pe cea care deschidea lacătul. A fost foarte emoționant și interesant momentul.

Andreea Mantea a vorbit şi despre tradiţiic

Pentru alte persoane, mi se pare frumos că se păstrează tradiția. Oricum, înainte se proceda cu totul și cu totul altfel și parcă era mai frumos în acele vremuri. Dacă niște tineri plecau la drum în viață împreună, rudele, vecinii, prietenii nu aduceau bani la ceremonie, ci, din puținul lor, le dăruiau mirilor ceva necesar în noua gospodărie. De exemplu, dacă aveau 10 găini acasă, le duceam și mirilor două găini. Dacă aveau doi porci, le duceau și lor unul. Sau pături ori perne. Uite așa strângeau cele trebuincioase pentru a porni împreună în viață! Înainte, nunta nu se făcea la salon, la restaurant, nu se ținea la căminul cultural, ci acasă. Tinerii căsătoriți pregăteau și ei ce aveau, dar și invitații aduceau mâncare pregătită chiar la ei acasă. Și oamenii parcă se distrau altfel. Și acum sunt unele zone în care se mai respectă tradiția această minunată.

Dacă m-aș căsători, nici nu știu dacă aș face o petrecere… În momentul acesta nu mă gândesc la nuntă, la căsătorie. La modul ideal, îmi doresc o ceremonie foarte restrânsă, undeva departe, nu știu exact unde…

Andreea Mantea vorbește despre nuntă: «Altele îmi sunt planurile»

Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva, poate dacă eram mai tânără și eram singură – adică, să nu-l fi avut încă pe David – m-aș fi gândit. Mi-e dificil să îmi imaginez, pentru că nu există pe lista mea de dorințe căsătoria. Altele îmi sunt planurile. În viața mea nu există pretendenți. Există iubire, există dragoste, e totul exact așa cum trebuie, nu îmi lipsește nimic. Nu îmi doresc nimic mai mult decât să fim sănătoși în continuare, și eu, și copilul meu. Nu mă gândesc la asta, las lucrurile să se întâmple. Ce o vrea Dumnezeu! N-ai cum să te pui cu soarta. Oricât de mult aș vrea eu să mai fac un copil, poate nu am să reușesc. Sau poate că nu îmi doresc, dar mă trezesc cu un copil.

Sursa