Candela este simbolul creştinului şi aşa cum acesta este o prezenţă vie, caldă şi luminoasă prin faptele bune săvârşite în Duhul Sfânt, tot la fel fiecare creştin trebuie să îşi aibă candela aprinsă.

Hristos este lumina lumii şi tot ceea ce săvârşeşte creştinul trebuie să fie în lumina Lui. El a venit pentru a ne lumina calea spre desăvârşire, pentru a ne descoperi binele fără a fi tăgăduit, pentru a face binele spre luminare. În acelaşi timp, Hristos ne-a învăţat că binele nu are valoare fără El, că tot binele ar trebui să ne conducă la El. Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieţii este dobândirea Duhului Sfânt, pentru că doar prin El ajungem la Hristos. Astfel, faptele bune luminate de adevărata credinţă descoperită în Duhul Sfânt ne conduce la finalul desăvârşirii, la Hristos. Iar candela simbolizează tocmai aceste lucruri.

Materialul din care este făcută o candelă variază de la metal la sticlă sau ceramică. Ea poate fi mai mult sau mai puţin împodobită, poate fi scumpă sau smerită. Dar doar prin umplerea cu ulei şi aprinderea fitilului ea poate lumina în jur, împrăştiind nădejde şi credinţă, ca viaţa creştinului în Duhul Sfânt.

Întreţinerea unei candele nu este un lucru complicat sau foarte greu. Majoritatea magazinelor bisericeşti au candele de vânzare după gustul fiecăruia. Atunci când se achiziţionează o candelă trebuie verificat dacă are pahar, cumpărându-se de asemenea şi plută cu fitile. Paharul trebuie să fie termorezistent şi trebuie să aibă gura cel puţin egală sau mai largă decât baza.

În acest sens se poate folosi şi un pahar simplu mai rezistent. Cu privire la plute, cele mai bune sunt plutele din aluminiu umplute cu heliu sau cele din lemn de plută cu porozităţi mari. Fitilul de bumbac arde mai bine, dar sunt foarte bune şi obişnuitele fitile roz ceruite, în caz de nevoie putându-se folosi şi vata “hidrofilă” comună.

Pentru cei care preferă ca flacăra să lumineze prin sticla candelei, se vor alege pahare cu deschiderea mai largă şi nu prea adânci, pentru o ventilaţie mai bună. Altfel, bioxidul de carbon rezultat din ardere, fiind mai greu decât aerul, se va acumula şi va stinge flacăra.

Poate că unul din motivele pentru care creştinul nu prea aprinde candela este acela al curăţeniei. Într-adevăr, uleiul pătează, iar o flacără prea mare afumă.

De aceea, pentru a se evita aceste inconveniente se poate utiliza o tăviţă pe care va fi aşezată candela, iar flacăra nu va fi lăsată niciodată prea mare.La intervale regulate de timp, candela se va spăla, dar doar după consumarea completă a uleiului. Uleiul din candelă poate fi folosit pentru ungerea celor bolnavi sau pur şi simplu pentru însemnarea cu semnul crucii atunci când ne trezim sau ieşim din casă.

De aceea nu se cuvine ca el să fie aruncat.Chiar dacă la început poate părea mai greu, este de mare folos să avem candela aprinsă înaintea icoanei.

Este un bun obicei ca atunci când ne întoarcem acasă sau dimineaţa la trezire, sau oricând vedem că lumina candelei s-a stins, să o aprindem imediat.Candela se aşază în faţa icoanei în camera în care ne petrecem cel mai mult timp. Dacă există o candelă în camera copilului, ea nu trebuie să fie la îndemâna lui.

În acest sens, foarte utile se dovedesc a fi candelele suspendate. Ele vor lumina icoana de pe perete, funcţionând ca o lumină de veghe noaptea şi ca o nădejde şi liniştire a copilului trezit de vreun vis urât. În camera copilului se pot folosi şi luminile de veghe electrice, care au şi o icoană aplicată pe ele.

ziarullumina.ro