Andreea Esca le-a transmis românilor de pretutindeni un „la mulţi ani”, cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

Azi este şi ziua PRO TV-ului, astfel că ştirista va purta în această zi celebru sacou roşu, pe care l-a purtat acum 22 de ani la prima emisiune a postului, dar şi ie.

Ştirista preferată a românilor a mărturisit că s-a gândit că va avea sfârşitul regretatei Stela Popescu, care a fost în faţa publicului până în ultimele ore din viaţa sa.

De 1 decembrie mă gândesc la mine şi la ţara asta mai mult ca niciodată. Nu vreau să sune deloc patetic sau egoist, dar chiar aşa e. Revăd imaginea cu “Bună seara, România, bună seara, Bucureşti” şi realizez cum trece vremea.

Cred că-mi stă mai bine brunetă, dar pentru că sunt singura care crede asta, rămân blondă. Iar de curând am ajuns la concluzia că voi avea sfârşitul Stelei Popescu.

Nici asta nu vreau să sune ciudat, dar nu pot să nu recunosc, căci mi-a trecut prin minte. De ce? Pentru că, asemenea ei, fac ce-mi place, dar îmi plac mult prea multe.

Tot ca ea, fac şi lucruri care nu îmi plac foarte mult, dar le fac pentru că îmi plac oamenii care mă roagă să-i ajut, sau, în orice caz, ceva acolo tot îmi place.

Apoi sunt îndrăgostită iremediabil de lumea mea mică şi de satisfacţiile emoţionale pe care mi le aduce, şi nu cred că voi fi în stare să decid să evadez din ea, la odihnă.

Pentru că bănuiesc că nu îmi place prea tare odihna, deşi corpului meu poate i-ar surâde varianta. Ca şi Stela, ador să râd şi să-i fac şi pe alţii să râdă.

Ştiu, există însă varianta să nu apuc şi cei 80 de ani ai Doamnei Popescu.

Dar i-am anunţat de pe acum pe colegii mei, ca în cazul în care îmi supravieţuiesc, să pregatească un reportaj frumos, şi în niciun caz să nu învinovăţească pe nimeni pentru burnout-ul meu”, a scris Andreea Esca, pe alistmagazine.ro.

De asemenea, ştirista a vorbit şi despre faptul că i-au plecat mulţi prieteni din ţară şi despre cum românii şi-au pierdut speranţa în ei înşişi:

„Fosta mea colegă de şcoală generală, care e profesoară de sport, îmi zice că elevii nu mai au niciun fel de respect pentru educatori, iar elevii se plâng că profesorii nu-i mai inspiră, majoritatea prietenilor mei pleacă din ţară şi la 40-50 de ani, iar românii nu mai au încredere în nimeni şi în nimic.

Oare am sperat prea mult ? Sau am greşit undeva? Nu ştiu, dar nu o să abandonez. O sa fac câte ceva care să schimbe măcar un destin, o viaţă, un drum, o casă.

O sa fiu fericită în continuare că am făcut măcar un om sa zâmbească, să aleagă ceva bun, să continue o tradiţie, să ajute un vecin, să iubească un alt om, să reziste pentru cauza îm care crede, să aibă curaj să-şi spună părerea, să restaureze o casă, să arunce mizeria la coş, sa aibă cuvânt, să creadă în visuri nebuneşti, să descopere ceva, să iubească ţara asta, aşa ciudată cum e ea.

sursa

Distribuie