Parada militară din Oradea, de Ziua Naţională a României, a avut un moment emoţionant în plus: militarul Adrian Pal şi-a cerut în căsătorie iubita, pe Maria Tărău, după cum arată Ebihoreanul.ro

Emoţii mari în Parcul 1 Decembrie din Oradea. După ce prefectul judeţului Bihor Ioan Mihaiu a dat citire mesajului premierului Tudose,iar istoricul Ioan Zainea a vorbit despre însemnătatea zilei, militarul Adrian Pal a cerut voie prefectului să îşi ceară iubita în căsătorie. „Domnule prefect, vă rog să permiteţi să iau cuvântul. Pe data de 25 octombrie 2012, am depus jurământul de credinţă faţă de ţară, faţă de România.

Astăzi, 1 decembrie 2017, în faţa dumneavoastră şi a tuturor celor prezenţi, vreau să depun jurământul iubirii”, a spus militarul Pal. Prefectul a încuviinţat, după care tânărul a îngenuncheat, iar fata a izbucnit în plâns. „Jur să te iubesc cu toată inima, din tot sufletul şi cu toată puterea mea. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Domnişoara Tărău Minodora Maria, vrei să fii soţia mea?”, a întrebat tânărul, primind un „Da!” hotărât din partea iubitei lui.  Gestul tânărului a fost aplaudat de cei prezenţi.

Ambii tineri au 24 de ani şi sunt din Oradea. Ei au povestit reporterului Ebihoreanul.ro că s-au cunoscut în liceu. Au fost colegi în clasa a noua, la Liceul Teoretic Lucian Blaga, după care nu s-au mai văzut vreme de 7 ani. „Acum suntem împreună de 2 ani şi 8 luni”, a spus Adrian. Adrian Pal este sublocotenent încadrat la Centrul Judeţean Militar Bihor, iar Minodora Maria Tărău este psiholog. Aceştia au mai spus că încă nu au stabilit data nunţii, mai arată site-ul Ebihoreanul.ro.

Distribuie