Simona Trașcă a făcut revelionul la Paris, dar până să ajungă să se bucure de trecerea în noul an, alături de un bărbat misterios, vedeta și-a pierdut geanta de mână din avion.

Deși a cerut să-i fie retunrnată geanta cu tot ce avea în ea, nimeni nu a vrut să o ajute. Simona a declarat că le bănuiește pe stewardese pentru că i-au furat geanta, deoarece le-au plăcut ce au găsit în ea, ma precis, ținuta de revelion. Cel mai rău îi pare din cauza perechii de pantofi pe care și-a dorit-o enorm de mult, dar pe care nu a avut cum s-o recupereze.

Simona a fost prezentă în platoul unei emisiuni Antena Stars și a povestit cum a petrecut revelionul alături de un bărbat despre care nu a vrut să vorbească prea multe, dar, care i-a oferit un inel.

„Nu am vrut să îmi cumpăr altceva, asta după ce am văzut că îmi lipsește salopeta mea. Era o salopetă mulată și avea și găuri. Stewardesele mi-au furat ce aveam în bagaj! Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar asta cred”, a declarat Simona Trașcă pentru Antena Stars.

Vedeta nu a vrut să mărturisească alături de cine a ales să-și petreacă revelionul de anul acesta, însă aceasta a avut grijă ca cei doi să aibă un revelion de neuitat. S-au plimbat prin Paris, au mers la ora 12 noaptea la Turnul Eiffel, iar apoi, Simona i-a gătit diverse bucate, cât mai diversificate.

„Știu să și gătesc foarte bine, chiar dacă lumea nu crede asta. Am gătit mai multe mâncăruri, cartofi la cuptor, frigărui că îmi era mie poftă, și multe altele”, a continuat Simona.

Vedeta nu a stat să-l aștepte pe Moș Crăciun pentru a-i aduce cadouri, așa că, a mers direct la estetician pentru a-și oferi singură cadourile de care, credea ea, că are nevoie urgentă. „Oricum, mi-am făcut singură cadou botox la frunte”, a spus Simona Trașcă.

sursa