Viața a bătut filmul în cazul actorului Deniș Ștefan și al dansatoarei Cristina Zegan. S-au văzut, s-au îndrăgostit, deși el era însurat și, în doar câteva luni, au devenit părinți. Acum, la 5 ai de când formează un cuplu, sunt pregătiți să devină din nou părinți.

Denis Ștefan a ajuns în mijlocul unui scandal uriaș în 2012, când și-a părăsit soția pentru bebelușa Cristina, dar anii au trecut iar cei doi au demonstrat că iubirea lor a fost tot ceea ce a contat. Astăzi, actorul și dansatoarea au dat marea veste: se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară.

Invitați la o emisiune TV, actorul Denis Ștefan și dansatoarea Cristina Zegan au dezvăluit că își doresc să îi ofere o surioară cât mai repede fiicei lor, Delia Maria, în vârstă de 3 ani și 5 luni.

„Vrem să îi oferim o surioară cât mai repede. Nu ne dorim să treacă timpul, pentru că ne obișnuim cu binele și apoi e mai greu. Lucrăm la asta și sperăm să se întâmple curând”, a declarat Cristina, care a fost completată de soțul ei.

„La al doilea e întotdeauna mai ușor. Toți prietenii spun asta”, a mărturisit Denis Ștefan.

sursa