Momentul în care Gabriela Cristea a pierdut o sarcină a fost cel mai dureros lucru pentru ea. Prezentatoarea TV și-a adus aminte de momentul care i-a rupt sufletul în două.

„A fost cea mai grea experiență din viața mea, și la propriu și la figurat pentru că a fost o experiență fizică foarte dură și foarte dureroasă. Dar și o experiență sufletească, care efectiv ne-a rupt sufletul în două. Dar se întâmplă. Nu sunt nici prima, nici ultima. Pentru mine, a fost extrem de dureros, de ce – noi de doream foarte mult un copil.

S-a întâmplat, n-am planificat. După care, când am rămas însărcinată, a fost wow! Îți dai seama, Dumnezeu te ridică până la cer și îți dă drumul. În primă fază, durerea sufletească a fost foarte dură. În perioada respectivă, am simțit durerile facerii practic cinci zile, pentru că m-am încăpățânat în speranța că… poate mâine, totuși, se întâmplă o minune. Nu, sarcina mea se oprise din evoluție.

Doctorița mea era plecată, asta vineri, și mi-a zis că se întoarce marți. Efectiv au început contracțiile, iar eu refuzam. Și îmi aduc aminte de un episod unde îmi găsisem o singură poziție, stăteam efectiv în patru labe undeva pe covor pentru că nu mai suportam durerea. Tavi se uita îngrozit la mine și nu știa ce să-mi facă și cum să mă ajute.

În primă fază, te doare sufletul foarte tare dar când începe durerea fizică. Nu mai știi ce calmante să iei, pe cine să suni. Cert este că am așteptat-o pe doctorița mea să se întoarcă și mi-a făcut intervenția. Practic după aceea, două zile aveam aceleași dureri și eu eram la emisiune.

Aveam la un moment dat contracții și eu vorbeam și trebuia să fiu drăguță și îmi venea să mă urc pe scaun de durere. Acum vorbesc detașată pentru că eu sunt împlinită din punctul ăsta de vedere.

Și, totuși, mai am momente în luna februarie, că atunci a fost, când stau și mă gândesc la ce s-a întâmplat”, a povestit Gabriela Cristea, într-un interviu acordat revistei VIVA!

Citește și: Gabriela Cristea nu îi permite tatălui ei să îşi vadă nepoata: „Sunt alte lucruri mai grave…”

La vârsta de 18 ani, Gabriela Cristea a decis să își ia viața în propriile mâini, iar de atunci este o femeie independentă. Acest lucru a însemnat, însă, și ruperea de familia sa.

De câteva luni, aceasta a devenit mamă pentru prima dată și este în culmea fericirii de când a apărut în viața sa micuța Victoria Bela Margot.

Prezentatoara TV refuză să îşi lase tatăl, pe Eugen Cristea, să o vadă pe Victoria, fiica ei. Prezentatoarea TV susţine că sunt multe lucruri din trecut pe care nu vrea să le menţioneze şi nici să le comenteze. Gabriela a vorbit despre relația cu fiica ei.

„Părinţii nu erau mândri când m-au văzut la televizor. Era mentalitatea aia cu femeile care apar la televizor sunt femei uşoare. Ei şi-ar fi dorit dacă tot am făcut liceul de coregrafie să fiu balerină. A fost o presiune foarte mare pentru mine. Ce am avut eu, ce am simţit eu. Mi-am luat adio bineînţeles.

Am avut o relaţie apropiată cu mama. Eu o să vreau să am o relaţie mult mai apropiată cu fiica mea. Ceva a lipsit. Tata nu şi-a cunoscut nepoata. Nu doresc eu asta pentru că nu doresc. Sunt alte lucruri mai grave. Lucruri pe care el nici nu le conştientizează.

sursa