Tartrul este un depozit organo-mineral de culoare galben-brună care în timp afectează complet dinții. Piatra dentară, cum i se mai spune, poate fi prevenită prin metode simple, iar atunci când pe dinți s-a depus prea mult tartru, e bine să încerci soluția formată din mentă și bicarbonat de sodiu, una din cele mai eficiente și ieftine din magazia remediilor naturale.

Cum scapi de tartru: soluția de 60 de secunde

Formarea tartrului este influențată de alimentație și fluxul salivar. Se formează în special pe suprafața externă a molarilor superiori sau în spatele dinților. Nu poți observa tot timpul tartrul cu ochiul liber, mai ales dacă este subgingival.

Îți poți da seama dacă tartrul dentar este prezent foarte simplu. Principalele semne sunt: sângerările gingibale, depunerile la nivelul dinților chiar și după periaj, mirosul neplăcut persistent etc.

Perierea dinților de cel puțin două ori pe zi este singura metodă care previne depunerea tartrului. De asemenea, stomatologii mai recomandă și folosirea apei de gură sau a aței dentare, dar și mestecarea corectă a alimentelor ori utilizarea scobitorilor dacă resturile alimentare au rămas între dinți.

Dacă vrei să scapi de tartru, o poți face utilizând câteva ingrediente banale. Ai nevoie de zeama de la o jumătate de lămâie, 2 picături de ulei de mentă, o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu și 100 de mililitri de apă.

Amestecă ingredientele într-un mic vas și clătește-ți gura timp de 60 de secunde o dată la 2-3 zile cu această soluție. În câteva săptămână vei spune adio petelor galbene de pe dinți și vei ține astfel cariile la distanță!

sursa